De ce suntem buni?

 

Inovaţie în educaţie

Toate programele noastre – de la nivel licenţă la cursurile de masterat şi la programele de dezvoltare profesională – sunt concepute cu o abordare unică şi inovatoare de învăţare, care s-a dovedit că poate pregăti oameni de afaceri cu spirit antreprenorial dezvoltat şi cu abilitatea de a concura la un nivel înalt de performanţă într-un mediu de business aflat sub presiunea schimbărilor rapide.

Conexiuni puternice

Facultatea de Business a devenit în timp, prin excelenţă în procesul de învăţare şi dezvoltare, o facultate de afaceri puternică la nivel regional, cu conexiuni în mediul de afaceri local şi internaţional. Acesta este motivul pentru multe întreprinderi de top încearcă să îşi selecteze viitorii angajaţi direct de pe băncile facultăţii noastre. Este, de asemenea, motivul pentru care şcoli de business din întreaga lume aleg să încheie parteneriate şi să creeze programe de tip dublă diplomă cu noi: avem peste 40 de universităţi partenere ale Facultăţii de Business.

Atenţie la detalii

Mediul de afaceri, lumea, in general, sunt într-o continuă schimbare. Noi, Facultatea de Business, am observat şi înţeles acest dinamism cu ajutorul Consiliului Consultativ, format din mari personalităţi ale mediului de afaceri din Cluj-Napoca, alte oraşe din România şi din străinătate, şi am creat programe de studiu orientate spre practică, prin care absolvenţii nostri se vor integra mult mai uşor pe piaţa forţei de muncă.

Implicare pentru succesul studenţilor noştri

Ne-am asumat obiectivul vostru, al studenţilor Facultăţii de Business: reuşita voastră este şi a noastră. De aceea, fiecare program de studii, fiecare acţiune din cadrul Facultăţii de Business este gândită pentru a ne conduce, împreună, spre ceea ce studenţii caută: să aibă aceleaşi oportunităţi de studiu ca în cele mai bune facultăţi de profil la nivel internaţional, să li se ofere ocazia de a obţine cunoştinţele şi abilităţile care să îi facă respectaţi şi apreciaţi la noi în ţară şi în străinătate, să fie conectaţi în permanenţă la mersul vieţii de afaceri, sociale, academice, să păstreze o experienţă memorabilă de studiu, dar şi de viaţă studenţească, iar în final să câştige şanse reale de a-şi găsi locul de muncă dorit.

Mix-ul cel mai bun

Toţi profesorii noştri au o conduită morală deosebită, sunt cercetători recunoscuţi internaţional în domeniul lor şi pun pe primul loc dorinţa de a le da studenţilor tot ce au nevoie pentru a deveni cei mai buni. Urmărim să fim mereu în pas cu noutăţile din practică, de aceea încercam să selectăm profesori care au în spatele lor şi experienţă profesională în mediul de afaceri. Totodată, pentru a face studenţii să înţeleagă mai bine cum teoria este folosită în rezolvarea problemelor concrete de pe piaţă, invităm constant experţi şi manageri din companiile cele mai performante, care le transmit studenţilor, prin studii de caz, din experienţa lor.

Am construit facultatea noastră în jurul acestor principii şi suntem pasionaţi de ele, deoarece de-a lungul anilor am demonstrat că ele sunt cheia pentru a pregăti absolvenţi care vor avea o carieră de succes în mediul de afaceri actual.

)