Cristina FLEȘERIU

Cristina FLEȘERIU

Conferențiar Univ. Dr.

  • 0264 599 170
  • cristina.fleseriu@ubbcluj.ro
  • CV
  • Profil Linkedin
  • Profil Google Schoolar
  • Profil Research Gate
  • Profil WOS
  • Profil ORCID
  • Profil SCOPUS

Biografie

Cristina Fleșeriu este absolventă a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității Babeș-Bolyai, specializarea Relații Economice Internaționale, cu predare în limba germană, fiind șefa promoției 2008. În anul universitar 2007/2008 a participat la concursul Rehau România unde a câștigat marele premiu. A urmat apoi studiile de masterat ale specializării Administrarea Afacerilor din cadrul Facultății de Business, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În anul 2013 a obținut titlul de doctor în Marketing la Universitatea de Vest din Timișoara. 

Domeniile ei de interes privind cercetarea sunt legate de teme de marketing. Este autoarea unei cărți, a mai multor capitole de carte și a peste 50 de lucrări științifice, publicate în reviste de prestigiu din țară și străinătate. De asemenea, a participat la peste 30 de conferințe științifice internaționale și naționale prezentându-și lucrările științifice.

Program consultații

-

Disciplinele predate

Simulări de marketing și management Licență – Administrarea Afacerilor și Administrarea Afacerilor în Servicii de Ospitalitate (în limba română și engleză)

Cercetarea dezvoltarea noilor produse Licență – Administrarea Afacerilor (în limba engleză)

 Managementul relațiilor cu clienții  Licență – Administrarea Afacerilor și Administrarea Afacerilor în Servicii de Ospitalitate (în limba română și engleză)

 Managementul vânzărilor în ospitalitate şi turism │ Masterat – Administrarea Afacerilor în Ospitalitate și Turism Internaționale (în limba engleză)

 Tehnici de vânzare în industria hotelieră │ Masterat – Management Hotelier (în limba română)

Managementul vânzărilor │ Masterat – Administrarea Afacerilor (în limba română)

Turism urban │ Masterat – Management Hotelier (în limba română) și Administrarea Afacerilor în Ospitalitate și Turism Internaționale (în limba engleză)

Arii de interes științific

  • Comportamentul consumatorilor
  • Marketing în ospitalitate și turism
  • Managementul relațiilor cu clienții
  • Managementul vânzărilor

Publicații științifice

Fleșeriu, C.; Cosma, S.A.; Bocăneț, V. (2020), Values and Planned Behaviour of the Romanian Organic Food Consumer, Sustainability, Volume 12, Issue 5, https://doi.org/10.3390/su12051722, WOS: 000522470900022

Savin, G. D., Fleșeriu, C., Batrancea, L. (2022), Eye tracking and tourism research: A systematic literature review, Journal of Vacation Marketing, Volume 28, Issue 3, https://doi.org/10.1177%2F13567667211053387, WOS:000720376300001

Cosma, S., Bota, M., Fleșeriu, C., Morgovan, C., Văleanu, M., Cosma, D., (2020) Measuring Patients’ Perception and Satisfaction with the Romanian Healthcare System, Sustainability, Volume 12, Issue 4, https://doi.org/10.3390/su12041612, WOS: 000522460200330

Cosma S., Paun D., Bota M., Fleșeriu C., (2014) Innovation – a useful tool in the rural tourism in Romania, Procedia – Social and Behavioral Sciences, Volume 148, https://doi.org/10.1016/j.sbspro.2014.07.073

Parteneriate cu mediul de business

Consultant în domeniul Turnaround-Management (Köln - 2007)

Asistent manager în domeniul asigurărilor (Cluj-Napoca - 2008-2014)

Experiență internațională

Proiectul de cooperare Erasmus „Educație inovatoare în afaceri pentru minți globale responsabile” - 2022-2025

Zilele internationale (FH Campus 02 Graz) - 2018-2024