
Facultatea de Business, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a celebrat, în anul 2024, trei decenii de excelență în domeniul educației antreprenoriale și de business.
Progresul continuu al Facultății de Business a determinat creșterea numărului de studenți de la 34 (în anul universitar 1995-1996), la aproximativ 1.700 (în anul universitar 2023-2024).
Pentru a marca aceste momente deosebite din evoluția facultății noastre, în săptămâna 13-19 mai 2024 am organizat o serie de evenimente, la care au participat toți cei care au contribuit sau continuă să contribuie la dezvoltarea noastră instituțională (IN PARTNERSHIP): cadre didactice, studenți, alumni, colaboratori și parteneri din mediul de afaceri. Membrilor comunității academice și de business din România li s-au alăturat invitați din străinătate.