Internaționalizare de scurtă durată – Facultatea de Business
Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Facultatea de Business

Internaționalizare de scurtă durată

Programe intensive mixte (BIP)
Acestea sunt programe scurte, intensive, care utilizează modalități inovatoare de învățare și predare, inclusiv cooperarea online. Programele pot include învățarea bazată pe provocări, în cadrul căreia echipele transnaționale și transdisciplinare colaborează, pentru a aborda aspecte legate de obiectivele de dezvoltare durabilă ale Națiunilor Unite sau alte provocări societale identificate la nivel de regiuni, orașe sau întreprinderi.

Obiectivul programelor intensive mixte, care permit aplicarea unor formate de mobilitate noi și mai flexibile, combinând mobilitatea fizică cu o componentă virtuală, este de a fi accesibile tuturor categoriilor de studenți din toate mediile, domeniile de studiu și ciclurile.

ANUL 2026

Optimizing Restaurant Menu and Layout for Maximum Customer Satisfaction

Cum pot fi concepute meniurile restaurantelor pentru a atrage și satisface mai bine clienții? 🍽️

Acest subiect a fost explorat în perioada 16–20 martie, în cadrul programului Blended Intensive Programme (BIP) – Optimizing Restaurant Menu and Layout for Maximum Customer Satisfaction, organizat la Facultatea de Business.

Împreună cu partenerii noștri:

📍Josip Juraj Strossmayer University of Osijek (Croația)

📍Krakow University of Economics (Polonia)

📍UCLL Leuven (Belgia)

și partenerul din mediul de afaceri:

  • Hubertus New Age

studenții au descoperit cum instrumentele din domeniul neuroștiințelor și analiza datelor pot contribui la îmbunătățirea modului în care sunt concepute meniurile restaurantelor.

Utilizând tehnologii precum senzori GSR, dispozitive de eye-tracking și software de analiză a expresiilor faciale, participanții au colectat și analizat date privind răspunsurile emoționale ale consumatorilor la diferite elemente ale meniului. O atenție deosebită a fost acordată influenței descrierilor preparatelor, imaginilor și prețurilor asupra alegerilor consumatorilor.

Cercetarea s-a concentrat pe două întrebări principale:

Cum influențează imaginile alegerea preparatelor?

Care sunt elementele unui meniu care influențează cel mai mult deciziile consumatorilor?
Echipa de implementare a proiectului:

➡️ Conf. univ. dr. Marius Bota (coordonator)

➡️ Conf. univ. dr. Valentin Toader
➡️ Conf. univ. dr. Veronica Rus

Business Carrousel

În perioada 20–25 aprilie 2026, Facultatea de Business din cadrul Universității Babeș-Bolyai a organizat BIP International Business Carrousel – Spring Edition, un program internațional dedicat colaborării academice și dezvoltării competențelor de business într-un mediu intercultural.

Business Carrousel este un program inovator care reunește studenți din medii culturale și academice diferite, oferindu-le oportunitatea de a lucra în echipe internaționale mixte pentru a identifica soluții la provocări reale din mediul de afaceri. În colaborare cu antreprenori și manageri din companii, participanții își dezvoltă competențele de analiză, lucru în echipă, comunicare interculturală și rezolvare de probleme.

La ediția din acest an au participat studenți de la:

📍EDE Christian University of Applied Sciences (Olanda)

📍Academy of Professional Studies Šumadija (Serbia)

📍Universitatea Babeș-Bolyai – Facultatea de Business (România)

Pe parcursul programului, echipele internaționale au colaborat la rezolvarea unor provocări reale propuse de companii, beneficiind de îndrumarea antreprenorilor și a reprezentanților mediului de afaceri. Soluțiile dezvoltate au fost prezentate în cadrul sesiunii finale, evidențiind creativitatea, colaborarea și perspectivele multiculturale ale participanților.

Wine Experience as a Cultural Product

În perioada 22–24 aprilie 2026, Facultatea de Business din cadrul Universității Babeș-Bolyai a organizat programul BIP – Wine Experience as a Cultural Product, un concept dezvoltat și implementat de cadrele didactice ale facultății, dedicat valorificării patrimoniului viticol prin turism, storytelling și colaborare internațională.

Programul a reunit studenți și cadre didactice de la universități partenere din:

📍Franța

📍Croația

📍Grecia

📍Slovenia

📍Ungaria

📍Universitatea Babeș-Bolyai – Facultatea de Business (România)

Pe parcursul programului, participanții au explorat concepte inovatoare precum Narrative Tourism și storytelling, analizând modul în care poveștile autentice pot transforma experiențele turistice și pot contribui la promovarea patrimoniului cultural. Activitățile au inclus sesiuni de lucru interdisciplinare, colaborare în echipe internaționale și o experiență aplicată desfășurată împreună cu partenerul proiectului, Crama Jelna, unde studenții au descoperit tradițiile și cultura vinului din Transilvania.

Pornind de la această experiență, echipele internaționale au elaborat propuneri de storytelling și direcții inovatoare de promovare pentru Crama Jelna, prezentate în cadrul sesiunii finale a programului. Rezultatele au evidențiat creativitatea, spiritul de echipă și capacitatea participanților de a integra perspective culturale diverse în soluții aplicabile mediului de afaceri și industriei ospitalității.

Programul a reprezentat o experiență de învățare aplicată, colaborare internațională și comunicare interculturală, contribuind la dezvoltarea competențelor profesionale și personale ale participanților și la consolidarea parteneriatelor academice internaționale.

ANUL 2025

Business Carrousel

În perioada 17.11-21.11.2025, la Facultatea de Business din cadrul Universității Babeș-Bolyai, s-a desfășurat cea de-a treia ediție a BIProgram Business Carrousel.

Carrousel este un proiect inițiat de către Facultatea de Business în urmă cu 15 ani, având drept scop principal reunirea studenților din medii și culturi diferite, pentru a forma echipe mixte, în vederea găsirii unor soluții pentru diferite probleme de afaceri. Scopul programului este de a stimula colaborarea și schimbul de idei între studenți și mediul de afaceri într-un cadru intercultural și multidisciplinar.

La ediția din acest an au participat studenți de la:

📍USN School of Business (Norvegia)

📍Wittenborg University of Applied Sciences (Olanda)

📍Universitatea Babeș-Bolyai (România)

Discuțiile s-au axat pe următoarele teme:

  • Company cultural influences. A cross-sectional comparison
  • Consumer Behavior
  • Organizational leadership
  • Change management. How to involve employees in change?

În vederea realizării proiectelor, studenții au efectuat vizite la companiile Rottaprint și MG-Tec Industry și au avut discuții cu reprezentanții ai mediului de afaceri: Tudor Irimiea (BT Asset Management), Andrei Țîrla (Alstom), Erik Barna (Gravity Research) și Liana Precup (Evozone).

Informațiile obținute au fost, mai apoi, dezvoltate de fiecare echipă, rezultatele acestei activității fiind prezentate în ultima zi a proiectului.

Echipa de implementare a proiectului:

➡️ Lect.univ.dr. Daniela Cîmpean (coordonator)

➡️ Prof.univ.dr. Cristian Chifu

Event Management

În perioada 17-21 noiembrie 2025, Facultatea de Business din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca a găzduit cea de-a treia ediție a BIProgram Event Management. În cadrul acesteia a avut loc o experiență intensivă privind tematica Gamification & Behavioral Hacks for Smarter Film Festival Ticketing. 🎬

În cadrul proiectului au participat studenți din cadrul următoarelor universități:

📍 Wittenborg University of Applied Sciences (Olanda)

📍 ICD Business School (Franța)

📍 The School of Banking and Management in Krakow (Polonia)

📍 Krakow University of Economics (Polonia)

📍 Universitatea Babeș-Bolyai (România)

Activitățile de pe parcursul săptămânii, a celor 6 echipe mixte, au avut drept punct de pornire Festivalul Internaționale de Film Transilvania (TIFF). Studenții au avut parte de prelegeri, discuții și sesiuni de coaching cu cadre didactice, respectiv cu managerul festivalului TIFF – Cristian Hordilă.

🔍 Ziua de luni a fost dedicată explorării, participanții au descoperit Clujul, Facultatea de Business și tematica programului. Aceasta a fost o zi de acomodare și idei incipiente privind experiența publicului în cadrul festivalurilor.

🎯 Ziua de marți a presupus analizarea comportamentelor spectatorilor TIFF, respectiv a motivației lor.

💡Ziua de miercuri a fost dedicată inovării, echipele începând să genereze soluții pentru diverse aspect care necesită îmbunătățiri în cadrul TIFF.

🛠️ A patra zi s-a axat pe procesul de creație, proiectele au prins formă, nelipsind informații valoroase oferite de cadre didactice, precum proiectarea unei experiențe de marketing immersive.

✨Ultima zi a fost dedicată prezentărilor realizate de cele 6 echipe, demonstrând cum gamificarea poate transforma TIFF, și orice alt festival, într-o experiență mai interactivă și memorabilă.

Echipa de implementare a proiectului:

➡️ Prof.univ.dr. Adina Negrușa (coordonator)

➡️ Conf.univ.dr. Monica Maria Coroș

➡️ Conf.univ.dr. Valentin Toader

➡️ Conf.univ.dr. Marius Bota

➡️ Referent Iuliana Levinschi


ANUL 2024

Business Carrousel

În perioada 10.11-15.11.2024, la Facultatea de Business din cadrul Universității Babeș-Bolyai, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a BIProgram Business Carrousel.

Carrousel este un proiect inițiat de către Facultatea de Business în urmă cu 14 ani, având drept scop principal reunirea studenților din medii și culturi diferite, pentru a forma echipe mixte, în vederea găsirii unor soluții pentru diferite probleme de afaceri. Scopul programului este de a stimula colaborarea și schimbul de idei între studenți și mediul de afaceri într-un cadru intercultural și multidisciplinar.

La ediția din acest an au participat studenți de la:

📍 Ede Christian University of Applied Sciences (Olanda)

📍 Katowice Business University (Polonia)

📍 Universitatea Babeș-Bolyai (România)

Discuțiile s-au axat pe următoarele direcții:

➡️ International Business, temele analizate în cadrul acestui domeniu fiind Circularity and sustainability in business și Cross-cultural communication in business

➡️ International Human Resources Management, temele analizate în cadrul acestui domeniu fiind Learning and development și Employee retention, happiness and vitality

În vederea realizării proiectelor, studenții au efectuat vizite la companiile Emerson, E van Wijk și Bosch și au avut discuții cu reprezentanții ai mediului de afaceri: Tudor Irimiea (BT Asset Management), Andrei Țîrla și Iris Kirmaier (Alstom), Erik Barna (faragrija.ro), Diana Costan (Viking), Liana Precup (Evozone), Patricia Iunoaș (Eggs Unimedia) și Alina Băbășan (Integra HR).

Informațiile obținute au fost, mai apoi, dezvoltate de fiecare echipă, rezultatele acestei activității fiind prezentate în ultima zi a proiectului..

Echipa de implementare a proiectului:

➡️ Prof.univ.dr. Cristian Chifu (coordonator)

➡️ Lect.univ.dr. Daniela Cîmpean

Event Management

În perioada 11-15 noiembrie 2024, Facultatea de Business din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca a găzduit cea de-a doua ediție a BIProgram Event Management, care s-a aflat sub egida „Greener Festivals, Brighter Future!”, accentuând impactul acțiunilor ecologice și importanța conștientizării acestor aspecte. Festivalurile pot juca un rol important în protecția mediului, prin adoptarea de practici sustenabile și educarea publicului.

În cadrul proiectului au participat 28 de studenți, din cadrul următoarelor universități:

📍 ASPIRA University (Croația)

📍 ICD Business School (Franța)

📍 University of Maribor – Slovenia

📍 Universitatea Babeș-Bolyai (România)

Scopul acestei ediții a fost reprezentat de identificarea unor soluții inovatoare, menite să evidențieze sustenabilitatea Sports Festival. În urma colaborării cu stakeholderii, a cercetării și a integrării ideilor inovatoare, echipele din cadrul proiectului au oferit soluții sustenabile, ce pot reduce la minimum impactul acestui eveniment asupra mediului.

Prima zi a fost denumită Day to explore , deoarece participanții au avut onoarea de a discuta cu organizatorii SportsFestival, care au oferit detalii din culise despre modul în care se desfășoară festivalul, care este scopul și impactul său, ce doresc să ofere în cadrul următoarei ediții etc.

A doua zi a fost Day to focus on, aspectul principal pe care s-au concentrat participanții fiind dezvoltarea și aplicarea chestionarului.

A treia zi a fost Day to innovate, care a vizat discuții pe baza practicilor sustenabile din cadrul festivalurilor. Echipele din cadrul proiectului și-au continuat activitatea cu analiza răspunsurilor oferite în cadrul chestionarului.

Ziua a patra a fost Day to create, studenții lucrând intens la proiectele lor, pentru a oferi cele mai interesante și inovative soluții sustenabile, ce ar putea fi implementate în cadrul Sports Festival. Seara a fost marcată de o cină culturală, în cadrul căreia participanții și organizatorii au adus mâncăruri/gustări tradiționale, pentru ca fiecare să experimenteze o parte din cultura culinară.

Ultima zi a fost Day to showcase, iar protagoniștii au fost participanții, care și-au prezentat cu entuzism munca depusă pe parcursul săptămânii. În sală au fost prezenți și reprezentanți ai Sports Festival, care au analizat și apreciat ideile oferite de cele 6 echipe.

Echipa de implementare a proiectului:

➡️ Prof.univ.dr. Adina Negrușa (coordonator)

➡️ Conf.univ.dr. Monica Maria Coroș

➡️ Conf.univ.dr. Valentin Toader

➡️ Conf.univ.dr. Marius Bota

➡️ Referent Iuliana Levinschi

Neurotourism

În perioada 14-22 noiembrie 2024, Facultatea de Business din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca a organizat programul Erasmus intensiv BIP Autumn School Neurotourism: Using Neuroscience for a Memorable Tourism Experience, la care au participat 66 de studenţi de la nivel licenţă şi 9 cadre didactice de la următoarele universităţi:

📍 UCLL Leuven (Belgia)

📍 Groupe Kedge Business School (Franţa)

📍 Vilniaus Kolegija (Lituania)

📍 Universidade Portucalense (Portugalia)

📍 Zuyd University of Applied Sciences (Ţările de Jos)

📍 Kodolányi University (Ungaria)

📍 Universitatea Babeş-Bolyai (România)

Acest program a vizat familiarizarea participanţilor cu privire la cele mai noi şi avangardiste tendinţe neuroştiinţifice aplicabile în industria turismului, în vederea creării unor experienţe turistice pozitive şi totodată memorabile. Astfel, participanţilor li s-a oferit training şi acces la utilizarea unor tehnologii neuroştiinţifice furnizate de către compania iMotions, precum: monitorizarea privirii umane (eye tracking), analiza emoțiilor și expresiilor faciale (facial expression analysis; softul Affectiva AFFDEX), conductanţa galvanică a pielii (galvanic skin response).

Pe parcursul mobilităţii fizice, desfăşurate în intervalul 18-22 noiembrie, participanţii au asistat la numeroase workshop-uri axate pe structura creierului, tehnologiile neuroştiinţifice aplicate în studiile de neuroturism şi caracteristicile tehnice ale aparaturii utilizate, spectrul emoţiilor umane, modalităţi de analiză a datelor biofiziologice şi interpretarea rezultatelor empirice.

Pentru elaborarea proiectelor de echipă realizate cu ajutorul celor trei tehnologii neuroştiinţifice, studenţii au efectuat o vizită de lucru la Salina Turda și la expoziția „Garden of Lights” din Grădina Botanică, iar proiectele au fost susţinute în ultima zi a programului.

Echipa de implementare a proiectului:

➡️ Prof.univ.dr. Larissa Bătrâncea (coordonator)

➡️ Prof.univ.dr. Smaranda Cosma

➡️ Conf.univ.dr. Cristina Fleşeriu

➡️ Conf.univ.dr. Veronica Rus