Termenele scadente pentru plata taxelor de școlarizare pentru anul universitar 2026-2027 sunt:
– Pentru rata 1 – 15 octombrie 2026
– Pentru rata 2 – 5 decembrie 2026
– Pentru rata 3 – 15 martie 2027
– Pentru rata 4 – 15 mai 2027
După aceste date se vor percepe penalizări de 0,04 lei/zi de întârziere, care se vor debita de către platforma de taxe imediat în cazul achitării la casierie/sau la câteva zile după achitare online.
Studenții sunt obligați să achite integral primele 2 rate din taxa de școlarizare pentru anul universitar 2026-2027, până cel târziu la data de 10 ianuarie 2026 (împreună cu penalizările aferente), în caz contrar nu se pot prezenta la examene.
Plata disciplinelor restante contractate de studenții anului II, III și aflați în prelungire:
– Conform Regulamentului de taxe, Anexa 1 la HS 15/16.02.2026, Art.21 (1), studenții anului II și III, de la toate formele și nivelurile de învățământ, sunt obligați la plata taxelor pentru disciplinele restante contractate pt semestrele I și II al anului 2026-2027, până în data de 15.12.2026. Plata se face indiferent de prezența la examene și se poate efectua online în Platforma AcademicInfo sau la Casieria facultății.
”Art. 21. (1) Plata disciplinelor contractate și nepromovate din anii anteriori (restante), la care studenții au obligația de a reface integral activitatea didactică, se va face până la data de 15 decembrie pentru disciplinere aferente semestrului I și II.”
Plata disciplinelor restante contractate de studenții reînmatriculați:
– Conform Regulamentului de taxe, Anexa 1 la HS 15/16.02.2026, Art.12.2 (b), studenții reînmatriculați, de la toate formele și nivelurile de învățământ, sunt obligați la plata taxelor pentru disciplinele restante contractate pentru semestrele I și II al anului 2026-2027, până în data de 15.12.2026. Plata se face indiferent de prezența la examene și se poate efectua online în Platforma AcademicInfo sau la Casieria facultății.
”Art. 12.2. (b) Studenții care provin din România, alte state din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European sau din Confederația Elvețiană vor achita, pentru anul de studiu pentru care s-au reînmatriculat, doar taxele aferente examenelor pe care nu le-au promovat, acestea asimilându-se cu taxa de școlarizare pentru anul universitar respectiv și eventualele taxe aferente disciplinelor pentru care studentul solicită înscrierea în contractul de studii a unor discipline din anii următori. Taxele aferente semestrului I și II se vor achita până la data de 15 decembrie a anului universitar în curs.”
Facem precizarea că în aceste condiții nu mai este posibilă achitarea disciplinelor restante înaintea sesiunii de restanțe!!!
